Ce poti scrie despre o viata de om? Din aceasta curegere a timpului, noi sahaja yoghinii, nepotii dansului, cunoastem doar o mica parte, ultimii 16 ani.
Intreaga lui viata a fost un exemplu pentru cei din jur, de multe ori neinteles de oamenii obisnuiti, un exemplu de umilinta, de intelepciune, de dragoste, de abandon la picioarele Divinului.
In anul 2002 am vazut o caseta video de la programul public a lui Shri Mataji Nirmala Devi din Sofia – 1990. Printre romanii de acolo l-am vazut si pe domnul Raicu, arata mult mai batran; cand l-am intalnit i-am spus ca a intinerit in ultimii 10 ani, mi-a raspuns cu umilinta : “Eh, ma incurajati dumneavoastra !”.
Imi amintesc cum la toate pujele, absolut la toate, statea pe jos intr-o Kurta alba, curata, dar sifonata, sprijinit de un perete cat mai strans, ca sa nu deranjeze pe cineva. In timpul pujei lacrimi mari ii curgeau pe obraji, si le stergea cu discretie si isi dregea vocea joasa si placuta.
De cate ori primea o informatie pretioasa despre un eveniment sahaj, o carte, sau la ce ora pleaca trenul spre primul program sahaj din provincie, isi ridica ochelarii pe frunte si isi nota intr-un mic carnet, cu litere minuscule, toate datele necesare. Pe urma le oferea cu promtitudine oricui avea nevoie.
La programele publice din provincie nu statea in sala sa ii astepte pe cautatori, ii astepta pe strada sa ii indrume, intra in vorba cu trecatorii incercand sa le trezeasca atentia, intodeauna politicos si cu demnitate, aproape de nerefuzat.
In anii 90, la primul program public din Arad, am calatorit cu dansul in tren, gratuit pe biletul dansului (era veteran de razboi si avea dreptul la insotitori). Parca il vad pe domnul Raicu, tragand vesel dupa el, pe peron, un carucior de bagaje pe 2 rotite unde avea o buna parte din arhiva personala de materiale sahaj, carti, reviste. Nu a acceptat nici un ajutor de la nimeni pentru bagaje, iar caruciorul lui cu materiale sahaj s-a “plimbat” prin tot Aradul.
La Lugoj a fost al treilea program public, dupa Timisoara. Programul s-a tinut intr-o sala mare si friguroasa, era iarna si afara era ger. In asteptarea cautatorilor dardaiam prin sala cand, l-am vazut pe domnul Raicu intrand in sala descult si fara ciorapi. Fara comentarii. Acum imi dau seama ca nu a fost decat o lectie pentru noi, cei care eram tineri sahaja yoghini, entuziasti dar plini de noi insine.
Multumim domnule Raicu pentru toate clipele frumoase petrecute impreuna, pentru sfaturile dumneavoastra, pentru exemplul care ni l-ati dat.
Marian Teodor
No comments:
Post a Comment