Ma consider norocoasa ca am avut nenumarate ocazii de a fi alaturi de dl. Raicu, de a vorbi cu dansul, de a-l cunoaste mai bine si de aceea simt sa scriu mai multe despre dansul. Am ales cu greu doua povestiri. Prima este cea care mi-a marcat definitiv adancul respect pe care i l-am purtat mereu.
FIRUL DE NISIP
Dupa cum se stie, dl. Raicu calatorea mult si era prezent oriunde era un eveniment Sahaj.
Ne-a insotit aproape la toate concertele noastre in tara cu formatia Sahaj. Nu stiu daca se stie, dar dansul venea cu noi si ca sa ajute colectivitatile care organizau acele programe si concerte pentru ca beneficia de o facilitate pe caile ferate. Dansul putea sa ia pe unul dintre noi gratuit pe biletul dansului si in acest mod scutea colectivitatea de plata unui bilet de tren. Si nu doar o data am beneficiat de biletul dansului.
Odata, colectivitatea din Reghin (familia Harja) ne-a invitat sa venim sa dam un concert–program la Reghin. Dl. Raicu s-a oferit sa mearga cu noi si sa ne ajute cu biletul. Nu intru in amanunte sa descriu toate lectiile primite indirect de la dansul pe tot parcursul drumului si sederii la Reghin - as scrie o carte! De cate ori vreunul din baieti incerca sa-l ajute la bagaje sau orice altceva se supara zicand: “Dar ce, eu sunt invalid?”sau “nu va ingrijiti de mine, va rog, nu vreau sa va fiu o povara!”. Noi, desigur, incercam sa-i creem tot confortul din dragoste si respect, dar el era tare suparat. De mancat, manca ultimul spunand: “mancati voi ca aveti de cantat maine”. Cu greu l-am convins sa doarma in pat! Vroia sa doarma pe jos si baietii sa doarma in pat ca: “sa fie odihnitimaine la concert.” Cand eu am mentionat ca laptele e bun pentru voce, dupa putin timp a aparut cu lapte praf din geanta dansului si mi l-a oferit ca sa-mi faca bine la voce si tot asa…
La intoarcere drumul a fost lung si s-a intamplat sa avem ocazia sa vorbim aproape tot drumul. Ne-a povestit viata dansului – care era ca un manual de istorie, am discutat despre diverse lucruri si atmosfera din acel compartiment de tren devenise atat de placuta incat am pastrat-o cu drag in suflet pana astazi. La un moment dat, am inceput sa mancam. Dl. Raicu ne-a refuzat cu tot ce i-am oferit. Totusi am vrut sa-i ofer macar o banana. Deja il cunosteam ca se “sacrifica” pentru noi si am tot insistat zicandu-i ca sunt suficiente pentru toata lumea, ca avem toti, etc. . Dansul tot refuza, eu tot insistam, pana cand, jenat mi-a zis: “Stiti (intotdeauna ne vorbea la plural desi puteam sa-i fim copii!) eu nu mananc banane.” Eu, ingrijorata il intreb de ce, gandindu-ma ca poate sufera de vreo boala care nu-i permite sa manance banane. Atunci dansul imi raspunde si mai jenat, aproape soptit: “Eu incerc sa nu mananc lucruri din import ca sa ajut economia noastra” apoi a adaugat parca justificandu-se: “Stiti eu sunt batran, imi permit sa fac asta, nu mai am nevoie de vitamine.” si apoi si mai incet:” Stiu ca ceea ce fac eu e ca un FIR DE NISIP in oceanul tarii noastre, dar eu doresc sa incerc”….
Am amutit. N-am mai avut cuvinte sa raspund, dar in acel moment am simtit ca respectul meu pentru dansul s-a asezat adanc si pentru totdeauna in inima mea.
Desi era doar un “fir de nisip” el reprezenta maretia idealurilor MAMEI noastre. Atunci am inteles ce inseamna nu doar sa zici ci sa faci sau ca a urma un ideal inseamna sa devii tu insuti idealul.
OFRANDA DE FLORI…
Acum cativa ani m-am oferit sa ma ocup de aranjarea altarului MAMEI la programele pentru incepatori de la casa Schiller. Dupa ce am gasit toate lucrurile necesare pentru ca Altarul sa arate frumos, le-am spus fetelor care se ocupau cu organizarea la acea vreme, ca avem nevoie de o vaza pentru flori. Ele mi-au raspuns foarte categoric ca s-a hotarat ca la Altarul MAMEI sa nu se puna flori ca sa nu para fanatism pentru noii veniti. Am simtit o mare durere in inima… Mental intelegeam motivul dar inima nu-l putea accepta. M-am asezat in sala asteptand inceperea programului si ma uitam cu tristete la Altarul fara flori…cand, a venit dl. Raicu si s-a apropiat incet de Altar si fara sa zica nimic, a scos dintr-o punga un manunchi de flori superb colorate si le-a raspandit pe tot Altarul! Arata minunat si inima mea s-a umplut de bucurie! Am uitat sa mentionez ca afara era iarna si viscolea! Cand l-am intrebat: “Dl. Raicu cum de ati gasit asa flori frumoase pe vremea asta?” dansul mi-a raspuns umil: “le avea d-na Eva in casa, in ghivece” si de atunci nu a mai trecut program in care la Altarul MAMEI sa nu fie macar o floare - floarea domnului Raicu. .
Apoi, am mai avut o experienta.
La unul din programe stateam in fata, aproape de Altar cand a venit domnul Raicu sa ofere, ca intotdeauna, o floare MAMEI.
Nu exagerez, dar un VAL de vibratii a inceput sa curga! La inceput m-am gandit ca a trecut dansul pe langa mine, dar valul a durat mult timp si am realizat ca era multumirea MAMEI exprimata prin vibratii! Fotografia lui Shri Mataji Stralucea! Mi-am amintit atunci ce a zis Shri Mataji de dansul cand cineva I l-a prezentat la Istanbul: “Da, el e Bhakti”
Zilele trecute am vazut un discurs a lui Shri Mataji in care Dumneaei spunea ca Dumnezeu iubeste florile si ca acest lucru e binecunoscut in toate scripturile si de aceea in multe din numele lui Shri Vishnu apare aceasta descriere: “CEL care adora florile”, “CEL care e multumit de flori” etc. Eu simtisem acest lucru atunci, prin devotiunea domnului Raicu.
De curand, la un program, la Altar langa fotografia MAMEI nu a fost nici o floare. Abia atunci am realizat cu o strangere de inima ca dl. Raicu nu mai este… caci numai asta l-ar fi putut impiedica sa-I aduca MAMEI floarea…
Inchei citandu-l pe dl. Raicu, asa cum zicea dansul atat de dragut: “si, ma scuzati daca v-am deranjat …”
cu mult drag, Smita
No comments:
Post a Comment